Carmen Holban, deputat PSD: „Ministrul Ștefan va rămâne în istorie ca ministrul care a dat vina pe o grindă…”

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

A șasea moțiune simplă adoptată împotriva unui ministru liberal! Dincolo de faptul că este un record absolut, dar nedorit pentru un guvern, acest lucru arată cât de slab este acest executiv și care este pericolul pentru România, având în frunte un executiv de neprofesioniști.

Moțiunea simplă împotriva ministrului liberal al dezvoltării, Ion Ștefan, a fost adoptată de Camera Deputaților cu 168 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și 50 de „abțineri”. Astfel, ministrul Grindă se alătură unei panoplii de miniștri pe care Parlamentul i-a “amendat” cu moțiuni simple: Florin Cîțu, Adrian Oros, Monica Anisie, Ion Marcel Vela și Violeta Alexandru.

Ministrul Ștefan va rămâne în istorie ca ministrul care a dat vina pe o grindă pentru că locuința sa era în realitate mult mai mare decât în declarația de avere. Va rămâne în istorie ca ministrul care și-a angajat zeci de rude în ministerul pe care îl conducea. Nu va rămâne, însă, în urma sa nici un proiect de dezvoltare pentru România. Iar pentru asta am votat moțiunea împotriva sa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.